Este un mister cum, din toate timpurile, fără a avea o strictă necesitate biologică, muzica e nelipsită din orice cultură, la orice nivel.
« Muzica nu e utilă, e esenţială în existenţa oamenilor »  Olivier Sacks, Musicophilia.
Psihologii insistă asupra receptivității muzicii și a influenței ei asupra noastră: ne calmează, ne animă, ne recomfortează, ne favorizează organizarea și sincronizarea activității profesionale sau recreative. Ne oferă o bucurie imediată. Neuroştiinţa demonstrează şi de unde vin o parte dintre aceste virtuţi ale muzicii: ea ne cultivă un simţ esenţial, auzul – primul cu care ne naştem şi ultimul care dispare, atunci când murim.

Venim si plecam (d)într-o lume a sunetelor!

Urechea este primul organ senzorial funcţional încă din perioada embriofetală, când fetusul înmagazinează informaţii sonore şi oferă reacţii de răspuns aşa încât la naştere, organul auditiv fiind cel mai dezvoltat, este primul reper al copilului în raport cu lumea. Ce aude bebeluşul? Sunete interne. Simfonia ostinato a sunetelor organismului mamei – in principal bătăile inimii şi sunetele stomacului, la un nivel de 75 decibeli.
Vocea mamei este solo-ul aceste simfonii: în a 20-a săptămână de sarcină, fătul aude clar vocea mamei. O analiză a plânsului, a sunetelor emise de nou-născuți la naştere arată pattern-uri care se regăsesc în felul de a vorbi al mamei şi în limba maternă. Memoria auditivă este atât de dezvoltată încât un făt este complet capabil să distingă vocea mamei sale de vocea unei alte femei. Prin sunete, bebeluşul se va situa în spaţiu, va învaţă să vorbească.

Dacă primul simţ care dispare atunci când plecăm din această lume, este văzul, ultimul simţ perceput de corpul uman în momentul decesului este, spuneam, auzul. Să ne mirăm că muzica ne trezeşte cele mai profunde amintiri? Un fascinant documentar, Alive inside, realizat în 2014 de Michael Rossato-Bennett, surprinde una dintre realităţile incredibile ale forţei pe care muzica o poate avea pentru creierul nostru: la persoanele afectate de demenţă, care ajung să trăiască ani întregi izolaţi de lume şi de ei înşişi, reascultarea unei muzici familiare, din tinereţe, poate fi  şansa de unei călătorii înspre sine,  drumul… către casă.

„Muzica îi repune pe oameni în legătură cu ei însiși: cu cine erau, cu cine sunt, cu viețile lor.” (Dan Cohen, realizator documentar Alive inside, 2014).

Cum este posibil? În copilărie şi în tinereţe, muzica s-a înregistrat în motricitate și emotivitate (motion&emotion) – ultimele afectate în formele de alienare mintală, aceasta este motivul principal pentru care amintirile muzicale sunt printre puţinele care se păstrază…

Creierul nostru muzical

O parte din rațiunea pentru care muzica are o influenţă atât de puternică asupra oamenilor are legătură şi cu felul în care muzica pătrunde în creierul nostru. Muzica are abilitatea să activeze mai multe părți ale creierului decât orice alt stimul pentru că se folosește de porțiuni ale creierului dezvoltate pentru alte scopuri, nu doar auditive: și vizuale, emoționale, mergând la un nivel inferior, în cerebel – baza noastră primitivă de coordonare şi centru al procesării emoţiilor, cortexul. Cum sunt aproximate funcţiile celor patru lobi în care este împărţit creierul uman şi funcţiile cerebelului: lobul frontal este asociat cu planificarea, cu organizarea perceptivă în care intepretăm semnalele date de simţuri; lobul temporal este asociat cu auzul şi memoria; partea posterioară a lobului frontal este asociată aspectului motoriu şi percepţiei spaţiale iar lobul occipital este asociat cu vederea; cerebelul, cea mai veche parte a creierului nostru, este implicat în emoţii şi planificarea mişcărilor.

Ce se întâmplă în creierul nostru când ascultăm muzică?

Se credea până nu demult că arta, inclusiv muzica, este procesată în emisfera dreaptă a creierului nostru, cea stângă fiind legată de limbaj şi matematică. Astăzi se ştie că rețeaua neurologică declanșată sub impulsul muzicii este una complexă, NU EXISTĂ UN CENTRU, este o rețea dispersată pe întreaga suprafață cerebrală. Dar în mod diferenţiat: creierul folosind un sistem de detectori care analizează semnalul sonor în diferite aspecte ca înălţime, tempo, intensitate, timbru, etc. Trebuie analizate mai multe dimensiuni diferite şi astfel se implică mai multe procese neuronale cvasi-independente care vor fi reunite pentru a alcătrui o reprezentare corectă a ceea ce ascultăm. Dar realitatea pe care o trăim ascultând muzică este dincolo de percepţia acestor stimuli, ca orice simţ, şi auzul distorsionează ceea ce îi comunică timpanul, el are propria versiune a completării perceptive. În ce mod această reprezentare şi coordonare a diferitelor implursuri sonore duce la gânduri, la bucurii sau tristeţi sau la crearea unor opere de artă ca Missa în si minor de Bach, asta rămâne un misterios duet între trupul fizic şi spiritul fiinţei umane…numit muzică.

Autor: Ana Voinescu, muzicolog, muzician specializat în metodele Dalcroze şi Orff, responsabil ateliere muzicale pentru părinţi şi copii (vârsta 0 – 4 ani)