Muzica îmbunătățește funcțiile organismului

Sunt o mulțime de studii de specialitate care au explorat și confirmat în repetate rânduri rolul extraordinar pe care îl are muzica în reducerea stresului, creșterea capacității de relaxare și chiar diminuarea durerii. Tot muzica are o influență benefică asupra activității neuronale, precum şi asupra funcției cardiace.

Ultimii ani au adus cercetări noi legate de rolul muzicii în procesul metabolic, iar descoperirile au scos la iveală faptul că arta sonoră aduce o îmbunătățire vizibilă și funcțiilor care reglează metabolismul și anume: axa hipotalamic-pituitară, sistemul nervos simpatetic şi sistemul imunitar. Ce înseamnă, mai exact, aceste îmbunătățiri? Cercetătorii spun că muzica ajută la reglarea funcțiilor gastrice şi intestinale şi ameliorează simptomelor generate de cancerul gastrointestinal, dar şi accelerează metabolismul lipidic, cel care dacă nu funcționează normal poate duce la boli grave din spectrul cardiovascular.

În plus, un studiu derulat în 2003 de Colegiul de Medicină al Universității din Cincinnati a demonstrat că muzica liniștită, însoțită de reglarea intensității luminii are efect în inhibarea poftei de mâncare. Participanții la studiu care au beneficiat de o asemenea atmosferă au mâncat mai încet şi mai puțin.

Circulația sangvină este şi ea influențată în mod pozitiv de audiția muzicală. Emoțiile generate de ascultarea muzicii cresc sentimentul de plăcere, iar efectul direct este de intensificare a fluxului sangvin.

Muzica contribuie şi la recuperarea mai rapidă a pacienților care au suferit un accident vascular cerebral. Un studiu efectuat în 2012 la Universitatea din Helsinki a arătat că 2 ore de muzică pe zi au îmbunătățit memoria şi atenția pacienților de acest tip. În plus, și starea lor de spirit a fost mult mai bună comparativ cu pacienții care nu au fost expuși muzicii în acea perioadă.

Muzica ajută la recuperarea fizică

Beneficiile pe care le aduce muzica în viețile noastre sunt însă mult mai multe, iar unele dintre ele sunt de-a dreptul uimitoare.

  • Muzica ne ajută să îndurăm mai ușor durerea, scăzând nivelul de intensitate pe care îl resimțim. Tocmai din acest motiv medicina paliativă şi cea care se ocupă de afecţiuni geriatrice o folosesc în programele de prevenire şi alinare a suferinței pacienților.
  • Exercițiile fizice sunt mai ușor de efectuat dacă în timpul efectuării lor ascultăm lucrări sonore preferate. Muzica ajută la menţinerea motivaţiei, dar şi la creşterea performanţelor prin capacitatea de a crește durata de lucru şi efortul depus. Secretul este unul evident: câtă vreme te concentrezi la sunetele plăcute nu mai eşti la fel de focusat pe greutatea exerciţiilor pe care le execuţi sau pe distanţa pe care o ai de parcurs.
  • Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Cornell din New York a arătat faptul că recuperarea fizică după un antrenament solicitant este mult mai uşor de realizat dacă asculţi muzica ce-ţi place. Mai mult, în acest caz sunt la fel de eficiente şi lucrările rapide, care amplifică auforia, cât şi cele lente, care induc efectul de relaxare.

Muzica, balsam pentru suflet şi psihic

Un somn nesatisfăcător poate avea efecte grave asupra întregii noastre vieți, de la probleme de sănătate şi oboseală la efecte negative asupra psihicului. Este nu doar necesar, ci chiar obligatoriu să îmbunătățim calitatea somnului şi asta nu înseamnă că trebuie să apelăm imediat la medicamente. Muzica clasică are rezultate excelente în ameliorarea insomniei şi nici nu are efecte adverse, precum medicația.

Știm cu toții că muzica ne face mai fericiți, dar știați că atunci când ascultăm pasajele preferate creierul nostru eliberează cantități importante de dopamină? Această substanță îşi mai face apariția în organism în aceeași măsură doar când suntem îndrăgostiți sau când mâncăm… ciocolată.

Într-o lume tot mai agitată, cei mai mulți dintre noi simțim nevoia de un ajutor în lupta cu stresul. Şi în acest caz avem la îndemână aceeași resursă fantastică – muzica – cea care are puterea de a influența procesul biochimic anti-stres.

Simptomele depresiei sunt şi ele uşurate atunci când ascultăm muzică, aceasta ajutând la readucerea echilibrului în psihic. Dar în acest caz este foarte important stilul de muzică pe care îl ascultăm. În timp ce muzica clasică şi cea de meditaţie au efecte pozitive certe, cea techno sau heavy metal pot chiar accentua starea de depresie.

Un studiu efectuat în 2014 a relevat faptul că muzica îmbunătăţeşte starea de spirit şi ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Mai exact, participanţii la studiu spun că odată cu echilibrarea stării de spirit le-a fost mult mai uşor să acceseze eul interior şi să înţeleagă mai multe lucruri despre ei şi reacţiile pe care le au în diverse momente ale vieţii.

Nu puţine sunt clipele în care tânjim după un masaj bun, relaxant, care să ne ajute să ne detensionăm. Ei bine, un grup de cercetători din Seattle a constatat că efectul muzicii asupra nivelului de anxietate este similar cu efectul pe care îl are un masaj bine făcut. Iar dacă nu vreţi să înlocuiţi masajul, puteţi să-i faceţi un upgrade şi să ascultaţi în acelaşi timp şi muzica preferată. Senzaţia de anxietate va deveni atunci istorie.

Muzica, tratament pentru creier

O muzică liniștită modifică viteza undelor cerebrale, generând o activitate cerebrală similară cu cea a persoanelor adâncite în meditaţie sau aflate într-o stare hipnotică. Unele studii sugerează chiar că folosirea unor stimuli ritmici pentru inducerea acestor stări are un efect terapeutic, ameliorând simptomele migrenelor şi, în unele cazuri, ajustând tulburările de comportament.

Performanța cognitivă este şi ea crescută dacă în surdină se aude muzică. Cercetătorii de la Universitatea Middlesex au constatat în timpul unui studiu efectuat pe mai mulţi studenţi că cei care au avut muzică pe fundal au avut răspunsuri corecte mai multe şi mai corecte la teste faţă de cei care au răspuns în atmosfera clasică de examen. Practic, muzica aduce un pachet de beneficii în acest caz, intensificând procesele mentale şi îmbunătățind starea emoțională.

Muzica are un efect excelent şi în cazul pacienţilor nevoiţi să treacă printr-o intervenţie chirurgicală. Specialiştii de la Universitatea de Medicină din Bochum au demonstrat că ascultarea uneia sau mai multe piese favorite înaintea unei operaţii ajută la relaxare, un lucru vital în cazul pacienţilor cu probleme cardiovasculare şi tot muzica diminuează considerabil nivelul de stres postoperator.

Rămânem în aceeaşi zonă şi vorbim despre un alt studiu care arată faptul că muzica ajută pacienţii cu cancer să gestioneze mai bine stresul şi anxietatea generate de boală, facilitând şi comunicarea eficientă a sentimentelor.

Cercetătorii au demonstrat şi că educaţia muzicală şi cântatul la un instrument în cazul oamenilor cu vârste înaintate îi ajută să-şi păstreze creierul activ şi sănătos. De altfel, ascultarea în mod regulat a muzicii are efecte vizibile asupra memoriei şi a agilităţii cerebrale la orice vârstă.

Tu câtă muzică ai ascultat azi?

Sursa: Scott Christ, www.usatoday.com