A preda muzică în România este o provocare. Mai ales dacă vrei s-o faci într-un mod serios, dar și distractiv. Grea combinație, îndeosebi cu acești copii din zilele noastre! Bineînțeles că ei sunt diferiți de noi, sunt altă generație, au idei și posibilități noi, pe care ar trebui să avem puterea de a le încorpora în bagajul de cunoștințe.
Așa că, plecând de la aceste considerente și răsfoind manualele de muzică, nu poți să nu fi dezamăgit. Și debusolat. La fiecare sfârșit de săptămână, încercam să adun material și idei pentru a le putea oferi copiilor o structură clară și, în același timp, antrenantă a orelor de muzică și pian, astfel încât să nu-și piardă bucuria și interesul pentru muzică și să poată învăța și partea teoretică. Îmbinarea aceasta are nevoie de idei și de material. De fapt, are nevoie de o metodă clară, care să urmărească o structură coerentă, în etape, bazată pe muzicalitatea copiilor. Dacă până acum, fiecare început de an mă găsea muncind să pun cap la cap idei și material, acum mă pot lăuda că am găsit o metodă. Vara aceasta mi-a deschis o ușă. O ușă metaforică prin care am pătruns într-o altă lume.
Nu știam cum se vor desfășura cursurile din Keskemet bazate pe filosofia Kodaly. Citisem câte ceva pe net, dar cum în limba română nu găsisem nimic, nu aveam aproape nici o idee despre cum ar trebui să mă pregătesc. Așa că aveam la mine doar un caiet de notițe.
Primul lucru care m-a surprins plăcut a fost extraordinara organizare, care pleca de la ecusonul cu numele fiecăruia, creionul cu gumă și foile cu portative, până la punctualitatea exemplară, în pofida unei călduri greu de suportat. Sincer, nu am mai simțit moleșeala pe care o aduce căldura pentru că totul a fost foarte antrenant.
În prima zi, am văzut în orar că trebuie să merg dimineața într-o sală mare și frumoasă, unde se desfășurau repetițiile de cor. Au fost minunate, deși experiențele mele anterioare nu erau prea fericite, am realizat cât de interesant se pot desfășura aceste ore. Asta după ce am reușit să trec peste șocul faptului că nu înțelegeam de ce toți din jurul meu cântau corect din punct de vedere al înălțimii notele de pe partitură, dar numele lor erau schimbate. Curios! Nu reușeam să înțeleg ce se întâmplă. Am aflat, după aceea, că eu eram din altă lume. Lumea lui „Do fix”. Și ei foloseau sistemul „Do mobil”.
Al doilea șoc l-am trăit la ora de teorie, care s-a desfășurat după cor. Șoc după șoc. Orele de teorie muzicală nu m-au încântat niciodată și îmi sună și acum în cap sintagma „două măsuri plus timpul tare” de la orele de dictat. Când văzusem în orar că avem în fiecare zi două ore de teorie, credeam că voi asista la o prelegere despre cum se predă teoria muzicală copiilor. Nici vorbă, am muncit foarte mult. Adică am fost din nou elevă, alături de americani, italieni, unguri și alte naționalități și vârste foarte diferite (de la 14 ani la 60 de ani). Orele au fost foarte provocatoare. Și revelatoare. Am reușit să-mi schimb total impresia despre teoria muzicii într-un fel în care lucrurile pot să fie și distractive, și instructive, și creatoare. O combinație minunată, care a fost posibilă datorită metodei care se bazează pe filosofia lui Zoltan Kodaly, dar și datorită profesorului care respira muzică, nu aer, și care reușea să ne facă să ne dorim să fim mai buni decât credeam că suntem, profesorul Arpad Toth.
Dacă după atâta muncă ne doream o pauză, după pauză urmau alte cursuri opționale, printre care și cel la care am participat, cursul ”Singing games”. Aici distracția era prima și apoi veneau ideile teoretice și tehnice care stăteau în spatele fiecărui joc musical și care ne erau revelate de cele două doamne, Helga Dietrich și Lucinda Geoghegan. Uitasem ce înseamnă să râzi, cum este expresia românească, „cu gura până la urechi”. Am avut parte de două profesoare extraordinare, care ne-au descoperit nu doar bucuria jocului muzical, ci și calitatea de oameni, la care se adaugă o cultură muzicală deosebită.
Am citit mult și am încercat să înțeleg această filosofie pe care s-a construit metoda Kodaly. Am citit despre instrumentele de care se folosește pentru a realiza idealurile, metodele pe care se bazează și filosofia de la care a plecat totul.
Și am înțeles că sunt pe drumul cel bun atunci când am găsit următorul citat din Zoltan Kodaly: „Muzica ar trebui să aparțină tuturor. Muzica este o hrană spirituală pentru care nu există substitut.” Și ar trebui să începem cu cei mici sau cu părinții lor, care vor fi astfel pregătiți să-i primească într-o lume din care muzica face parte integrantă.

Autor: Laura Dănăilă, profesor de muzică și pian, responsabil ateliere pentru 6 – 8 ani