Emoții, visare și multă tandrețe: este oare vreun copil care să nu se hrănească cu toate acestea? Și este vreun părinte care să nu dorească pentru copilul său o viață fericită, în armonie cu ceea ce îl înconjoară? Muzica este un limbaj universal, existent în toate culturile şi care ne permite să stabilim o conexiune imediată cu ceilalți. Indiferent de cultură, religie, etnicitate. Indiferent de vârstă, muzica este vibrație, ritm, emoție. Practicarea muzicii împreună, în familie, în comunitate, este deosebit de benefică pentru dezvoltarea copiilor (și nu doar a celor de vârste mici!).
Iată mai jos cinci motive de a practica muzica în familie:
- Muzica ne ajută să creăm amintiri puternice: în diverse ocazii, membri familiei cântă împreună. Fie că este vorba de o călătorie cu mașina, sau de o sărbătoare, ori un eveniment, cântecul la care au participat va lăsa amintiri durabile.
- Muzica reduce stresul: studiile arată că atunci când cântăm scade pulsul, tensiunea arterială se micșorează, iar nivelul hormonilor de stres din corpul nostru se reduce. Practicarea sau chiar numai ascultarea muzicii generează creșterea nivelului de dopamină, un neurotransmițător cu rol fundamental în creier pentru controlul motricității și utilizat în terapie pentru acțiunea sa stimulantă asupra sistemului cardiovascular.
- Muzica ne conectează unii cu alții: a cânta în grup reduce sentimentul singurătății. Cercetările arata că atunci când oamenii practică muzica împreună într-un grup, se activează conexiuni neuronale asemănătoare la toți participanții. Aceasta generează empatie și intenții împărtășite de a avea interacțiune socială pozitivă și conectare.
- Muzica creează comunicare între generații: muzica creează legături între cei mai tineri și cei mai în vârstă dintr-o familie. Participarea la activități muzicale păstrează creierul activ și implicat. Mai mult, în procesul de îmbătrânire muzica constituie un real suport fizic, social și emoțional.
- Practicarea muzicii este benefică pentru dezvoltarea copiilor: Muzica stimulează dezvoltarea socială, fizică, cognitivă și emoțională; ea potențează capacitățile de limbaj și de concentrare, precum și încrederea în sine. În anii copilăriei, activitățile muzicale stimulează dezvoltarea creierului și ajuta la învățare. De aceea afirmăm că învățarea muzicii stimulează capacitatea de învățare a altor discipline (din alte domenii decât muzica). De aceea, este benefic să cântați în mașină cântecele preferate împreună cu copiii.
Traducere și selecție de Lucian Nicolae, după articolul Five important reasons to make music with your family this holiday season
Five Important Reasons to Make Music with Your Family this Holiday Season