Premize – generale și personale

Probabil că orice mamă își dorește pentru copilul ei integrarea în acele activități care să-l pregătească pentru o educație de nivel superior. Frustrarea apare atunci când constați că, din motive obiective legate de dezvoltarea psiho-motorie, până la vârsta de 3 ani posibilitățile de a-l „învăţa” propriu-zis ceva pe cel mic sunt reduse aproape până la zero, fie că este vorba despre deprinderea unor îndemânări sportive, fie despre cea a unor abilități artistice.

Organizatorii serioși de ateliere pentru copii pun de la bun început această condiție, a vârstei minime de 3 ani. Ceilalți – în marea lor majoritate – sunt doar rotițe ale unei mașinării care funcționează pe baza combustibilului unui amalgam de sentimente ale părinților, hotărâți să-şi transforme bebeluşul încă din scutec într-un savant. Nu sunt însă foarte atenți, în opinia mea, la rezultatul propriu-zis al participării micului Einstein la tot felul de activități.

Până la vârsta de 2 ani şi 8 luni am fost la ore de educație acvatică. S-au soldat cu refuzul lui categoric de a mai intra în cadă. Din fericire acest lucru nu s-a întins pe o perioadă de timp atât de mare încât să ne pună probleme de conviețuire cu vecinii.

Apoi ne-am exersat talentul de pictori suprarealişti, cu descendenţă directă din Pollock. Triumful meu, ca părinte, a fost că al meu pictor nu a dorit, precum alţi colegi de atelier, să guste culorile direct de pe pensule, dar şi că am plecat acasă cu hainele „de duminică” relativ intacte. Am încercat şi să ne testăm „ochiul” de arhitect… al mamei, căci copilul era mai interesat de buclele vecinei de scaun. În concluzie… resurse financiare secate, număr de talente descoperite până la această vârstă… neconcludent!

De ce am ales atelierele Dalcroze

Despre programul de educaţie Dalcroze, ca şi despre Orff, Kodaly sau Suzuki, aflasem deja. Învăţasem în timpul studenţiei la Conservator de la doamna prof. univ. Lavinia Coman că este un tip de educaţie ce asociază muzica mişcării. Cum se face propriu-zis acest lucru, care este vârsta optimă, cum răspund copiii sau ce aşteptări poţi avea în urma participării la un asemenea stagiu… erau întrebări pe care recunosc că nu mi le pusesem. Cu toate astea am pornit cu încredere în a-l experimenta şi asta din mai multe motive.

Odată pentru că, inventată cu un secol în urmă, metoda elveţianului Jaques-Dalcroze nu numai că nu s-a perimat, ci a căpătat din ce în ce mai mulţi adepţi în întreaga lume. În al doilea rând pentru că eu cred în harul şi în gradul înalt de specializare al profesorilor – pe de o parte absolvenţi de muzicologie, cu masterate şi doctorate, pe de altă parte, certificaţi în Elveţia la Institutul Dalcroze – şi în experienţa pe care o au de a lucra cu cei mici.

Ce am descoperit în atelierele Dalcroze

În formarea lor, cei mici au nevoie de repere. Libertatea este acum o noțiune pe care o exersează, iar noi, adulții, avem obligația de a le orienta acest demers. Copiii descoperă în atelierele Dalcroze o joacă muzicală ghidată de profesioniști şi învață să se bucure de sunete, fie că provin din câțiva clopoței frumos colorați, fie că apar din capacul pianului sau că sunt un negativ pe care profesori, copii și părinți deopotrivă intonează un număr parcă nesfârșit de cântecele. Sunetele se pot naște şi dintr-o cutie miraculoasă din care copiii îşi pot alege mici instrumente de percuţie şi ajung să reconstruiască ritmuri. La toate acestea se adaugă o mulțime nesperată de eșarfe, mingi, cercuri, săculeți cu nisip, șnururi, instrumente muzicale de care cei mici sunt fascinați.

Ceea ce consider foarte important este şi că repertoriul de cântece Dalcroze este îmbogăţit cu audiții active din muzica clasică, ceea ce determină integrarea acestui gen în atmosfera de joc şi în mediul familiar copilului. Fiecare părinte simte, într-o măsură mai mică sau mai mare, un anumit regret sau sentiment de vinovăție față de faptul că nu petrece suficient de mult timp cu propriul copil. Atelierul Dalcroze este locul în care atenția ta şi a copilului tău este îndreptată în același sens: cântăm împreună, dansăm vals împreună, alergăm împreună, ne jucăm de-a săniuță pe parchetul bine lustruit al sălii, indiferent de anotimp.

Iar joaca se poate prelungi. Nu o dată am cântat pe stradă „Şoricica Lala cânta alandala” ori „Tic-tac, tic-tac este ora de cântat!”, l-am adormit cu povestea lui Tim şi Tom care urcă pe scăriţa Do-Re-Mi ori cu râul care curge-curge până ce în lac ajunge.

“Secretele” participanților la atelierele muzicale

Şi aici cred că v-am adus în punctul în care voiam: complicitatea dintre noi doi! Pentru că nimeni în jurul nostru, în familie sau pe stradă, nu ştie de ce Mihai începe să râdă când îi arăt degetele mari de la mâini, în rolurile Tim şi Tom sau de ce îmi întinde palma spunând „Mami, vreau cu grădina!” O să înțelegeți doar dacă mergeți la cursurile Dalcroze.

Mai există un avantaj pe care la prima vedere nu l-am remarcat. Pentru mame, a face mişcare devine sinonim cu a te apleca după jucăriile de prin casă şi cu a alerga pentru a ajunge înaintea lui într-un loc „periculos”. Ei bine, la Dalcroze, relaxată şi bine dispusă vei face şi tu, dragă mamă de copil de 2 ani, mişcare: alergând la galop cu căluţul albastru, ridicându-l pe el şi coborându-l în funcţie de sensul – ascendent sau descendent al muzicii, făcând genuflexiuni şi descoperind (vai!) cât de precară îţi este condiţia fizică. Sau poate ăsta este doar cazul meu. Mai sunt şi alte pericole pe care le-am descoperit şi asupra cărora vă avertizez:

1. Va vrea să vă jucaţi „Dalcroze” şi acasă, indiferent cât de obosită eşti sau cât de multe lucruri aveţi de făcut!

2. Va fi greu, chiar imposibil să-i explicaţi ce înseamnă „Vacanţă de Paşti”.

Autor: Monica Isăcescu, participant ateliere de educație muzicală părinte-copil, 1-2 ani

26 aprilie 2016