Primii pași în conștientizarea corporală

Anterior achiziției limbajului, copiii își construiesc imaginea generală despre lume prin explorarea și stăpânirea mediului înconjurător, prin valorificarea resurselor sale de acțiune. Corpul servește astfel rolul de mediator în relația acțiune – percepție – cogniție, stabilind premisele învățării şi trecând de la nivelul senzorial la cel intelectual (Piaget, 1952; Schiavio, van derSchyff, Krusse-Weber andTimmers, 2017; Thelen 2000). Același lucru se aplică și în ceea ce privește dezvoltarea muzicală în primii ani de viață. Conform teoriei lui Piaget (1952), în dezvoltarea comportamentului muzical, intenționalitatea se formează prin explorarea potențialului sonor al materialelor întâlnite de copilul mic, animat de plăcerea răspunsului senzorial primit (Swanwick și Tillmann, 1986). În această etapă de dezvoltare pre-intelectuală, explorarea și imitarea reprezintă mecanismele care stau la baza învățării de succes.

În cadrul cursurilor de muzică pentru copii mici (1-4 ani) realizate prin metode de tip activ, este necesar ca fiecare copil să fie însoțit de un părinte / adult însoțitor care joacă un rol esenţial în succesul experienței de învățare.
În primul rând, prin contactul vizual și tactil, însoțitorul oferă copilului sentimentul de siguranță și devine astfel un punct de referință social în mediul străin, și sursă principală de învățare, așa cum îi este copilului dat în mod firesc și în cadrul altor activități. În plus, după cum a afirmat Moog (1976), “Copiii pot produce numai acele mișcări pe care le-au învățat de la altcineva” (p.6). Acest lucru transpare și este promovat și în metodele de educație muzicală de tip activ, învățarea reușită la copiii mici fiind realizată în principal prin imitație (oglindire). De aceea, însoțitorii sunt în primul rând cei care trebuie să fie implicați în activitățile educative și să execute corect mișcările, precum și să faciliteze copiilor efectuarea mișcărilor corporale.

De exemplu, purtându-i în timp ce se deplasează prin sală sau oferindu-le modele de mișcare, însoțitorii ajută copiii să experimenteze atât axele verticale și orizontale ale mișcării în spațiu, pe care le vor asocia elementelor structurale ale muzicii precum înălțimea sau dinamica sonoră. Un alt exemplu ilustrează modul în care conștientizarea senzațiilor corporale și de mișcare poate fi dezvoltată cu ajutorul însoțitorului într-un exercițiu muzical făcut ca încălzire, după momentul de salut. Activitatea implică așezarea în cerc pentru a performa o melodie cu mișcare ale cărei versuri fac referire la părțile corpului (urechi, nas, umeri, picioare, degetele de la picioare) și la senzații (ridicare ritmică pe genunchi, atingere, legănare etc.). Fiecare acțiune și parte a corpului are un gest desemnat. Însoțitorul se află, de obicei, lângă copil, pe podea, efectuând el însuși mișcările și cântând în același timp. Este important ca acesta să urmărească dacă copilul îl imită cu succes, și în caz contrar să îl stimuleze să realizeze mișcările cât mai exact, oferindu-le sens în contextul muzical propus, în același timp având grijă să respecte nevoia de autonomie a copilului. Ritmul propriu de reacție al fiecărui copil reprezintă un aspect determinant în progresul acestuia: vârstele mici, 0-3 ani, sunt caracterizare prin nevoia de explorare liberă, neghidată, dar și prin reacții spontane. În cadrul propus de pedagog, această linie proprie de adaptarea a fiecărui adult însoțitor-mediator la ritmul de integrare, imitație și interacțiune al copilului, este cea care va da măsura progresului și bucuria de a se implica ale fiecărui copil.

Emile Jaques-Dalcroze, proponent al metodei euritmiei ale cărei principii fundamentează în mare parte metoda de predare muzicală activă propusă de Mima Muzica, pune în centrul procesului de învățare experiența corporală, anterior intelectualizării. Importanța medierii adulților în educarea sistemului nervos în primii ani este subliniată și în cuvintele acestuia, astfel:

“La o vârstă foarte fragedă, copilul ar trebui să fie învățat sensul direcției de către profesorul său, care stă în spatele lui și îl face să aplece tot corpul său la dreapta și la stânga. […]. Ei ar trebui să învețe semnificația cuvintelor “orizontal” și “vertical” fiind puși să stea întinși pe pământ, iar apoi în picioare “. (Jaques-Dalcroze, 1930, p. 98)

Astfel, adultul – însoțitor dobândește un rol fundamental în dezvoltarea vocabularului de mișcare și a sensibilității kinestezice a copilului, cea care stă la baza interacțiunii dintre percepție, acțiune și cogniție. Înțelegerea muzicală se obține astfel prin acțiune directă, prin realizarea corporală a fenomenului muzical, a priori achiziției intelectuale (Juntunen, 2004).

Autor: Iulia-Andreea Smeu, colaborator MiMa Muzica.

Referințe

Jaques-Dalcroze, E. (1930). Eurhythmics, art and education. London: Chatto&Windus
Juntunen, M. (2004). Embodiment in Dalcroze eurhythmics. Oulu: Oulunyliopisto.
Moog, H. (1976). The development of musical experience in children of pre-schoolage. Psychology of Music,4(2), 38-45. doi:10.1177/030573567642005
Piaget, J. (1952). The origins of intelligence in children. New York: International Universities Press.
Schiavio, A., Schyff, D. V., Kruse-Weber, S., &Timmers, R. (2017). When the sound becomes the goal. 4E Cognition and teleomusicality in early infancy. Frontiers in Psychology,8. doi:10.3389/fpsyg.2017.01585
Swanwick, K., &Tillman, J. (1986). The sequence of musical development: A study of children’s composition. British Journal of Music Education,3(03), 305. doi: 10.1017/s0265051700000814
Thelen, E. (2000). Grounded in the world: Developmental origins of the embodied mind. Infancy,1(1), 3-28. doi: 10.1207/s15327078in0101_02