Experiența de formare continuă a pedagogilor MIMA București și Brașov

Ziua I, 4 iulie

𝗛𝗲𝗹𝗲𝗻𝗮 𝗖𝘂𝗮𝗿𝗲𝘀𝗺𝗮, profesor din Spania, o extraordinară percuționistă, a început cu un joc ritmic cu două mingi (joc de tipul întrebare-răspuns), apoi a trecut la un alt joc ritmic cu prenumele noastre, urmat de un joc cu numele culorilor. Am ajuns să interpretam o partitură formată din culori. În final, am transformat scaunele în instrumente de percuţie. Prima lecţie cu Helena s-a încheiat cu un cântec de inspirație africană, compus chiar de ea pe când se afla în Senegal: Tambor que suena, un adevărat regal muzical. Hotărât lucru, Helena este revelația acestui curs de vară.
𝐎𝐥𝐲𝐦𝐩𝐢𝐚 𝐀𝐠𝐚𝐥𝐢𝐚𝐧𝐨𝐮, profesor din Grecia: am mai lucrat cu ea acum 5 ani, tot la Verona. Experiența ei din dansurile tradiționale grecești şi dansul contemporan este fantastică, se simte în întreaga atitudine. Am început cu o audiție – mișcări în cerc. Apoi am mers prin sală, cu diverse semnale date la instrumente de percuție (pași pe pătrimi, oprire ca o statuie cu palmele lipite atunci când muzica înceta…). A urmat o audiție activă pe Radetzky Marsch de Strauss; parcă niciodată nu am ascultat această muzică mai deplin, pentru că dansul elementar și mișcarea corpului exprimă cel mai bine acest celebru marș.
După masa de prânz, ne facem siesta cântând sub îndrumarea jucăușă a Laurei Facci, pe care am mai întâlnit-o acum 5 ani la cursul de la Verona. Laura ne dirijează cu ochii, cu mâinile, cu mișcări clare și sensibile. Voi relata mai pe larg în jurnalul zilelor următoare.

Uirá Kuhlmann, profesor din Brazilia, ne propune o încălzire cu mingi de diferite culori, asociind cu zgomote ritmice pe care le producem cu aparatul fonator: SE Ci SE Ci SE Ci SE Ci SE PA SE Ci. După o sesiune foarte ludică, ne explică demersul pedagogic bazat pe “strada cunoașterii” – concept dezvoltat de Charles Sanders Peirce, filosof, matematician și logician american, considerat un părinte al semioticii moderne. Trecem pe rand aspectele de Estetică, Etică și Logică. Este extraordinar cum teoria care poate părea foarte abstracta explică și fundamentează abordarea pedagogică. Asa s-a încheiat ziua 1.

Ziua II, 5 iulie

Olympia  Agalianou, din Grecia. Azi am lucrat diverse ritmuri, cu bătăi din palme pasate în cerc: profesorul bate un ritm și apoi fiecare durată este bătută de un elev, trecută în cerc de la unul la altul. Au urmat diverse percuții corporale pasate în cerc de la unul la altul.

Am făcut apoi o audiție activă, pe un fragment din muzica filmului Ultimul împărat de Bernardo Bertolucci (muzica de Ryuichi Sakamoto). O muzică generoasă, care ne poartă într-o lume exotică. Profesorul alege câte o mișcare pentru fiecare frază muzicală, apoi fiecare elev își alege ce voce va urmări. Avem muzicograma desenată pe flipchart. Urmează să lucrăm pe grupuri,  fiecare va crea propria coregrafie. Muzică (chinezească), creată de un compozitor japonez! Utilizată pedagogic de o profesoară de Orff grecoaică!

In final, transferăm la instrumente, pe scara pentatonică: fiecare elev caută (compune) propriul sau ostinato. Apoi fiecare cantă, pe rând, ceea ce a compus: mai întâi metalofoanele, apoi Glockenspiel-urile, apoi xilofoanele. Dirijorul dă intrările… Crescendo. Decrescendo. Tremolo. Crescendo final și Stop! Bucurie.

Si pentru ca cercul să se închidă, ne explicitează etapele procesului: Explorare, Improvizație, Compoziție. In trecerea de la improvizație la compoziție elevul trebuie sa aleagă, sa decidă. Da, învățarea muzicala poate fi o excelentă școală a deprinderii de a lua decizii.

Ziua II, 5 iulie (partea a doua)

Uirá Kuhlmann sau Forța jocului muzical.

Educația muzicală activă este guvernată de trei forțe: Forța jocului este prima dintre ele și ea îl caracterizează prin excelență pe copil (joc, mișcare și creație). A doua este forța intelectuală (rezultatul teoretic și cultural), iar cea de a treia este forța estetică (frumosul, bucuria, calitatea vieții și iubirea).

Azi profesorul brazilian Uirá m-a convins încă o dată (mai era nevoie?) de minunata putere a jocului muzical. Ne-a adus o mulțime de jucării animăluțe care scot sunete atunci când le strângi în mână, ca un mini-claxon. Să le numesc animale chițăitoare, deși nu toate fac chiț-chiț ca un șoricel! Unele grohăie ca un mistreț, altele rag precum leul, altele măcăne. Mac-mac! Au chiar forma acestor animale. Pe scurt, animale sonore/chițăitoare din junglă, din pădure, de la fermă… Partea interesantă pentru muzică este că am reușit sa le punem în 3 categorii, sau registre: cele cu voce gravă, cele cu voce de înălțime medie și cele cu voce în registrul acut (cum ar fi maimuțele). Fiecare ne-am ales cate o asemenea jucărie, iar Uirá ne-a prezentat un joc al dirijorului:

–  Când profesorul (dirijorul) pășește este semnalul pentru animalele cu voce gravă. Răgete și grohăieli.

–  Când profesorul (dirijorul) pune palma pe piept este semnalul pentru animalele-jucării din registrul mediu. Urlete diverse, pe voci medii.

–  Când întinde bratul este semnalul pentru animalele-jucării din registrul acut. Țipete și chițăieli.

Apoi e rândul nostru, al elevilor, să fim pe rând dirijori. Si mă ofer voluntar. Combin gesturile cu diverse ritmuri, suprapun partidele. E tare sa fii dirijor în acest joc de improvizație!

Printre jocurile cu aceste animale: Am creat o piesă in forma de rondo A B A C A D A (la A cantau toate animalele). Iar la final am lucrat pe clasicul cântecel ARAM SAM SAM din folclorul internațional al copiilor.

Ziua II, 5 iulie (partea a treia)

Helena Cuaresma: din Africa mergem în Spania!

Astăzi Helena Cuaresma ne-a mai făcut o surpriză. Dacă ieri ne-a purtat în Africa, azi ne-a dus în Spania ei natală. Helena este originară din provincia Huelva (Andaluzia), vecină cu Portugalia. Ne-a propus un exercițiu de Orff prin care, pur și simplu, a adus cultura flamenco în sala de clasă! Am aflat că fandango este una din formele de flamenco, alături de bulerías, seguiriya și tango flamenco. Aceste forme (palos de flamenco) se diferențiază prin ritm, mod (scară muzicală) și origine. Helena s-a născut chiar în țara Fandango-ului. Cu toate ca Helena își ține cursul în spaniolă, noi, cursanții italieni și români, înțelegem tot, indiferent de nivelul nostru de spaniolă.

Am lucrat câteva secvențe ritmice, precum și câteva modele mai complexe. Pentru aceasta, am utilizat textul, care e foarte util la interiorizarea ritmului: TO-CO TRES (123), TO-CO TRES (123). Măsură de trei timpi.

Lucrăm mai întâi la unison, cu percuții corporale, apoi cu instrumente: castaniete, tamburine, cajón, palme deschise, palme semi-închise. Le ascultăm separat, le explorăm separat, apoi cântăm simultan.

Învățăm să batem cu palmele semi-închise și observăm diferența față de bătaia din palme obișnuită (cu palmele deschise). Palmele semi-închise au un timbru mai surd, un sunet mai estompat.

Descoperim cajónul portabil din carton pliat. Genială idee! Se montează în câteva secunde și sună ca un cajón autentic din lemn. Și poți sta așezat pe el fără să se deformeze. E drept, pe această cutie de carton, aparent banală, observ logoul unei mari firme germane din topul producătorilor de instrumente de percuție.

Urmează un poem elementar în 3 timpi, special creat de Helena, pe care îl recităm ritmic pentru a exersa ritmul de fandango: El gallo Paquito. Este extraordinară puterea ritmului de a uni o colectivitate umană.

Acest voiaj din Africa până în Spania m-a convins încă o dată de valențele multiculturale ale pedagogiei Orff-Schulwerk. Mai mult, Helena este un exemplu de pedagog Orff-Schulwerk, ea a creat în scop didactic piese și poeme cu valoare artistică, are o excelentă expresivitate chinestezico-corporală și verbală, acordă importanță procesului prin care se atinge rezultatul artistic.

Ziua III, 6 iulie. Epilog

Uirá Kuhlmann – Cercuri, muzică și mișcare – o extraordinară lecție cu cercuri multicolore modulare, în care mișcările se combină în mod ludic şi creativ cu formulele ritmice. Uirá ne demonstrează încă o dată cum putem utiliza forța jocului muzical-kinestezic. Autobuzul muzical rămâne uneori în pană, dar Uirá este un excelent mecanic, din sferturi de cerc asamblate în mod diferit îşi face uneltele cu care “repară”, de fapt totul e simulat, este ca în jocurile firești ale copiilor: “Eu eram șoferul autobuzului, voi erați pasagerii. Tu erai mecanicul, acum avem o problemă, trebuie să-l repari.” Ce poate fi mai ludic?

Laura Facci –profesor din Verona, am mai lucrat cu ea acum 5 ani. Laura este un artist eclectic, o cântăreaţă care abordează cu bucurie diverse genuri, de la pop la jazz. Ca pedagog Orff, domeniul ei predilect este parcursul de la cuvinte și ritm la cântarea vocală, trecând printr-o abordare corporală. Laura ne-a ajutat să ne facem siesta de după prânz cântând. O jumătate de oră în fiecare zi, am lucrat cu ea câte un cântec, pe mai multe voci. Aparent, pentru neinițiați, era ca la cor. De fapt rezultatul final era asemănător cu cel de la un cor. Dar procesul de învăţare colectivă era unul impregnat de abordarea Orff. Adesea textul este minimalist, foarte ușor de memorat: cazul piesei DING-DONG-DANG. Alteori textul în limba italiană, mai elaborat, adevărat poem, cum este Nebbia bianco, dolce velo. Textul recitat ritmic este punctul de pornire. Apoi fiecare “partidă” învaţă partitura ei, după auz şi după gesturile foarte explicite ale dirijorului, gesturi elementare, în sensul pe care Carl Orff l-a dat acestui cuvânt. Laura a publicat de curând o carte de pedagogie Orff intitulată Dall’imagine alla Musica …e viceversa.

Ne-am încărcat toţi cu idei, cu inspiraţie şi cu energie pozitivă. Acum, la finalul cursului, mergem în centrul istoric să mâncăm cea mai bună pizza… Știm și unde, la Dal Grano – La Madre Pizza! Era de mult timp prevăzut. Verona ne îmbie cu multe locuri superbe, cu arhitectură veche, biserici minunate, casa Julietei, dar şi cu străduţe, cu magazine, cu librării şi muzicanţi ambulanţi…