Dacă sunteţi în trecere prin Salzburg, nu pregetaţi să daţi o raită pe Hellbrunner Allee! Este una dintre cele mai vechi alei pitoreşti din Europa Centrală. Creată în secolul XVII din ordinul Prinţului Arhiepiscop de Salzburg, această alee duce la castelul Hellbrunn şi minunatele sale grădini. Şi dacă aţi văzut cumva filmul Sunetul muzicii (1965), este musai să vă opriţi câteva minute în curtea micului castel Frohnburg, locul unde s-au filmat câteva scene din acest film, în vara anului 1964. Cu câteva luni mai devreme, în prezenţa compozitorului Carl Orff, lângă Frohnburg, se inaugura sediul unui institut care-i poartă de atunci numele: Institutul Orff.
Vă veţi întreba poate ce legătură au toate acestea cu muzica elementară. Ei bine, muzicianul Carl Orff, care este unul dintre marii pedagogi ai secolului XX (alături de Dalcroze şi Kodaly), a pus bazele unei metode active de educaţie muzicală. Căutând o nouă abordare, Orff s-a apropiat de rădăcinile istorice ale muzicii. Adică a cercetat cum era muzica în vremurile vechi, de exemplu în barocul muzical. Apoi a cercetat perioadele dinainte de baroc, încercând să reconstituie modelele muzicale din copilăria omenirii. Și ce a găsit acolo? A găsit muzica elementară. Dar, pentru Orff, elementar nu înseamnă ceva simplu, redus, rudimentar, copilăresc. Elementar înseamnă esențial, fundamental, primordial. Muzica elementară nu este aproape niciodată numai muzică, ea se face în strânsă contopire cu mișcarea și cu vorbirea. Astfel, muzica elementară nu este separată de dans sau de teatru, aceste arte se întrepătrund. Muzica elementară este o extraordinară cale de inițiere muzicală a copiilor, dar și a adulților. Notația muzicală (piatra de temelie în educația muzicală clasică) joacă în acest demers un rol mai mic, pentru că muzica elementară se bazează pe modele de ritm, melodie și armonie, care pot fi memorate şi reproduse cu ușurință. Oare copilul nu învață mai întâi să vorbească limba maternă și, mai târziu, să o citească și să o scrie? De ce nu ar funcționa acest principiu și pentru învățarea muzicii?
În modelul pedagogic propus de Orff, se folosesc încă de la început instrumente muzicale și se practică foarte repede improvizația. Dar atenție: improvizația nu înseamnă haos, nu înseamnă că fiecare participant face chiar tot ce-i trece prin cap fără să asculte mesajele celorlalți. Improvizația este un mod de explorare a muzicii, de descoperire a ei. Dacă ați avut răbdarea să citiți până aici, puteți respira ușurați: nu mi-am propus să dau o definiție prea detaliată a muzicii elementare și a metodei Orff. Ar fi prea mult pentru acest articol. Mai degrabă, aş descrie ceea ce simți atunci când faci muzică elementară. Acolo, la Institutul Orff de la Salzburg, am trăit timp de 5 zile muzica elementară alături de alți peste 70 de cursanți din 21 de ţări. Despre această formidabilă experiență doresc să vă povestesc. Și poate despre plimbările cu bicicleta pe Hellbrunner Allee…
Poate vă întrebați ce instrumente se folosesc în muzica elementară? Desigur, instrumente elementare! Orice instrument cu o tehnică de interpretare accesibilă unui începător este un instrument elementar. Așadar, nu e nevoie de o ucenicie îndelungată (v-ați dat seama că vioara nu este un instrument elementar). Cele mai naturale sunt instrumentele corpului: bătăi din palme, bătăi cu mâinile pe coapse, pocnituri din degete, tropăituri… O a doua categorie de instrumente elementare este reprezentată de instrumente de percuție și diverse obiecte sonore din muzica unor culturi exotice (multe dintre ele se folosesc în jazz: clave, maracas, guiro, woodblock, etc.). Instrumentele elementare enumerate mai sus ne ajută, alături de vorbire, să experimentăm ritmul. Printre multe și diverse instrumente de percuție, instrumentele cu plăcuțe (xilofon, metalofon) au un rol esențial în pedagogia Orff: ele susțin melodia și armonia. De observat că „instrumentul și stăpânirea lui nu sunt un scop în sine, ci constituie un mijloc didactic cu ajutorul căruia se realizează educația muzicală elementară.” [Astrid Niedermaier, Educație muzicala moderna].
Educația prin metoda Orff se adresează tuturor: copii, persoane cu dizabilități, adulți. Pedagogia Orff este o metodă activă și este diferită de pedagogia orientată spre performanță.
Dar să revin la cursul de vară. Dintre multiplele experiențe muzicale colective pe care le-am trăit la acest curs, aș aminti una referitoare la un coleg afro-american pe nume Thomas, care, în timp ce dirija o piesă gospel pe 4 voci, s-a dezlănțuit într-o adevărată forță a naturii. Dădea intrările și ieșirile vocilor cu o energie copleșitoare, fără drept de apel, ca un profet investit direct de Isus cu o autoritate absolută, fundamentală și supremă. Eram și eu o părticică a acelui grandios cor improvizat.
A fi pedagog nu este numai o meserie. Este și un har, o misiune și o vocație. Carl Orff (1895-1982) rămâne unul dintre iluștrii misionari ai educației muzicale de inițiere.
Articol de Lucian Nicolae