1. Individul (copilul) este în centru
2. Dimensiunea sociala
3. Muzica este un termen integral
4. Creativitate in improvizație și compoziție
5. “Proces și produs” – interacțiunea dintre dezvoltare și rezultatul artistic
6. Așa numitul instrumentariu Orff
7. Orff-Schulwerk poate fi utilizat în toate domeniile educației muzicale și de mișcare/dans
8. Ca demers educativ, Orff-Schulwerk poate fi implementat și în alte culturi

Individul este în centru
Carl Orff dorea ca elevii să experiementeze ei înșiși ca persoane creative. Orff numea asta “Menschenbildung” (formarea caracterului uman). Obiectivul Orff-Schulwerk nu este în primul rand “a învață muzica și teoria muzicii” pentru a-și găsi propria exprimare muzicală. Ci este mai degrabă ca elevul să-și creeze propria lui muzică “în scopul de a înțelege muzica”. Orff-Schulwerk nu își propune să-l conducă pe copil spre (“marea”) muzică, ci să aducă muzica la copil. Când un copil experimentează ca “practicant al muzicii” în sensul descris, ne putem așteptă ca el să se motiveze în timp pentru “marea lume a muzicii în fascinanta ei diversitate”. Conceptul lui Orff și Keetman este “învățarea prin practicarea muzicii”, în contrast cu calea tradițională de “învățare în scopul de a devenicapabil să practice/interpreteze muzica.”

Dimensiunea socială
Lucrul în grup este forma socială de predare care se potrivește cel mai bine abordării Orff-Schulwerk. Fiecare învață de la fiecare; rivalitățile și tendințele de concurență sunt evitate cu grijă. Aceasta presupune un comportament corespunzător al profesorului, deoarece profesorul nu este o autoritate absolută. El arată calea si face sugestii. El le lasă elevilor suficient spațiu pentru a participa activ. El promovează forme de colaborare. În grup se pot experimenta foarte bine diferite forme de exprimare (dans, cântare și vorbire) în interacțiune.

Muzica este un termen integral (Elementare Musik ist nie Musik allein…)
“Muzica elementară nu este niciodată doar muzică, ea este contopită cu mișcarea, dansul și vorbirea, este o muzică la care trebuie să participi, nu s-o audiezi.” (Carl Orff) De aceea, când vorbim de muzica elementară în Orff Schulwerk înțelegem că dansul, cântarea vocală și cântarea la instrumente sunt la fel de importante, ele reprezintă forme de exprimare complementare și interconectate. Carl Orff a regăsit această complementaritate și interconectare în teatrul antic grec în care toate aceste forme de reprezentație (de la cântarea vocala la recitare, de la dans la cântarea la instrumente) erau rezumate în termenul musiké téchne (arta muzelor / meșteșugul muzelor). Această semnificație lărgită din Orff Schulwerk ne invită să mergem mai departe și creăm punți către alte forme de expresie artistică (cum ar fi artele vizuale sau poezia). O persoană sensibilă la mișcare poate experimenta mișcarea și vizual; dacă-i dăm o bucată de argilă vă fi capabilă să creeze sculpturi care sunt impregnate de mișcare și spontane. De asemenea, dacă-i dăm un creion, imaginea mișcării va prinde repede viață într-un desen.

Creativitate în improvizație și compoziție
În receptarea muzicii occidentale, creativitatea este recunoscută de obicei doar la nivelul excelenţei: compozitorii, geniile creatoare, sau muzicienii care improvizează cu măiestrie. Astfel, în dezvoltarea muzicală a unei persoane, creativitatea este “acceptată” foarte tărziu, în stadiul de perfecționare a muzicianului. Ca atare, majoritatea covârșitoare a muzicienilor activi (cu exceptia celor din jazz și muzicile tradiționale/folclorice) se manifestă în zona reproducerii muzicii compuse de marii compozitori. O situație similară se constată și pe tărâmul dansului: improvizația a început să fie recunoscută ca mod de lucru în coregrafie în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Orff a dorit să mergă în sensul opus acestor obiceiuri: Practicarea muzicii se poate naște din improvizație. Cursanții trebuie să fie capabili să-și experimeteze creativitatea încă de la început, să-și găsească propria cale de a improviza cu 3 note la xilofon, sau prin găsirea unei secvențe de pași pe o melodie dată, în improvizația mișcării sau în aranjarea personală a unui text.

“Proces şi produs” – interacțiunea dintre dezvoltare și rezultatul artistic
Dacă comparăm activitățile profesionale ale muzicienilor și dansatorilor cu munca din domeniul educației muzicale vom găsi o diferență majoră: în domeniul profesional este vorba doar despre pregătirea unei reprezentații publice cât mai reușite (concert, spectacol), iar faza de repetiție este cât mai eficientă posibil. Un profesor de muzică care gândește și lucrează în același mod comite o gravă eroare: în clasă, procesul de dezvoltare este deosebit de important deoarece învățarea se petrece chiar în acest proces. Este nevoie așadar întotdeauna de suficient timp că elevii să contribuie cu propriile lor idei și chiar să le experimenteze pe unele dintre ele pentru a-și dobândi propria experiență. Acestea presupun din partea profesorului să aibă abilități metodice. Folosirea cuvântului “metoda” în combinație cu Orff Schulwerk poate duce uneori la confuzii: deși afirmația că “Orff Schulwerk nu este o metodă” este corectă (chiar dacă în multe țări este denumită metodă), Orff Schulwerk necesită o elaborată implementare metodică.

Vorbim în Orff Schulwerk despre “predarea orientată către proces”. Aceasta înseamnă că scopul este destul de larg pentru a include sugestii și contribuții creative ale elevilor la crearea rezultatului. O lecție (cum ar fi învățarea unei piese instrumentale date în mai multe părți ) poate fi numită lectie Orff Schulwerk numai dacă partea de învățare propriu-zisă a piesei este precedată sau urmată de secvențe cu conținut relevant de creativitate. O predare care nu-și propune să angajeze și să ducă mai departe potențialul creativ al elevilor cu greu ar putea fi numită lecție Orff Schulwerk.

Desigur, un asemenea proces pedagogic capătă sens dacă rezultatul final al muncii efectuate este prezentat fie în clasă, fie într-un spectacol (sau măcar această prezentare ar trebui să fie planificată). Pe de o parte, trebuie să înțelegem că creativitatea presupune căutarea de soluții; pe de alta parte trebuie luate decizii pentru a selecta versiunea finală. Procesul de lucru și rezultatul: În Orff Schulwerk, drumul educațional și rezultatul artistic (corespunzător nivelului și abilitaților elevilor) nu pot fi separate unul de celălalt.

Aşa-numitul instrumentariu Orff
Folosirea instrumentelor de percuție mici, ușor de utilizat, precum și a instrumentelor cu plăcuțe (xilofon, metalofon, Glockenspiel) în lecțiile de muzică a adus o nouă abordare pedagogică. Astfel, xilofonul (asociat cu Orff Schulwerk) a devenit o adevărată imagine de marcă a modelului Orff Schulwerk. Din păcate, unii cred că utilizarea instrumentelor de percuție reunite sub denumirea de “instrumentariu Orff” este suficientă pentru a caracteriza activitățile de educație muzicală ca fiind de tipul Orff Schulwerk. Carl Orff era conștient de acest pericol. Într-o abordare superficială este uneori ignorat un aspect esențial al acestui instrumentariu: acestea sunt instrumente la care se poate experimenta ușor cântatul la un instrument prin faptul că sunetul se produce ușor. Astfel, o abordare creativă este posibilă încă de la început, fară a trebui să depășești obstacole tehnice pentru a experimenta bucuria de a cânta la un instrument. Pe de altă parte, folosirea acestor “instrumente orientate spre mișcare” reprezintă o conectare ideală cu mișcarea și cu dansul.

Orff-Schulwerk poate fi utilizat în toate domeniile educației muzicale şi de dans
La cea de-a doua naștere a modelului Orff Schulwerk ca program educativ transmis la radio (primele transmisii au fost în 1948 la Radio Munchen – Radiodifuziunea bavareză de astăzi), grupul țintă era definit în mod precis: Orff Schulwerk trebuie să-și croiască drumul până în școlile primare din Bavaria. Astăzi, grupul țintă nu mai este limitat la școlile primare. Orff Schulwerk este bine instalat în educația muzicală a preșcolarilor, precum și în domeniul terapiei, al pedagogiei inclusive sau al activităților pentru vârstnici (seniori). Desigur, fiecare dintre aceste grupuri țintă necesită o selectare adecvată a materialului și a activităților. Muzica prezentată în volumele 4 și 5 din seria “Muzică pentru copii”, precum și numeroasele suplimente (cum ar fi “Paralipomena”) arată clar că modelul Orff Schulwerk poate fi aplicat și în învățământul secundar (gimnaziu, liceu). Volumele Orff pentru pian și vioară arată calea de aplicare în pedagogia instrumentală.

Ca demers educativ, Orff-Schulwerk poate fi implementat şi in alte culturi
Conceptul pedagogic al lui Orff și Keetman nu s-a limitat la Bavaria. Răspândirea internațională a început imediat după primele transmisiuni la radio. Pedagogi ai muzicii din alte țări (precum Canada, Japonia, Marea Britanie sau Argentina) au realizat că ideile lui Orff și Keetman se pot aplica și în țările lor. Premisa este ca cântecele, dansurile și textele să fie din spațiul cultural autohton. Carl Orff însuși a subliniat aceste modificări necesare. Orff-Schulwerk se bazează pe schimbare. Cu toate acestea, orice extinderi, modificări și completări trebuie făcute într-un mod atent și conștient. Aceasta necesită o înțelegere profundă a operei pedagogice a lui Carl Orff. Doar astfel, principiile fundamentale prezentate aici sunt păstrate în întregime. Carl Orff a transferat responsabilitatea pentru lucrări ulterioare tuturor celor care doresc să includă modelul Orff-Schulwerk în predarea muzicii lor.

Wolfgang Hartmann in colaborare cu Barbara Haselbach
Traducere de Lucian Nicolae

Wolfgang Hartmann
Din 2007, Wolfgang Hartman este profesor de Muzică veche la Centre of Superior Music, MUSIKENE, de la San Sebatian (Spania). Cu o vastă experiență, a lucrat în diverse școli primare “Carl Orff” din Germania și a condus departamentul de Pedagogie Instrumentală al Conservatorului din Klagenfurt (Austria) timp de zece ani. A fost consilier pedagogic al Fundației Barenboim-Said de la Sevilla (Spania) pentru Master-ul de Educație în Muzica veche. Susține cu regularitate cursuri la Universitatea Mozarteum (Salzburg, Austria) și este professor invitat la Conservatoarele Superioare din Pekin și Shanghai. A realizat o serie de programe educaționale la Radio Bavaria. A susținut workshop-uri și seminarii în diverse țări din Europa, Asia și America.

Lucian Nicolae
Lucian Nicolae a inițiat în 2016 în revista Fabulafia o rubrică intitulată “Sonofabula – În atelierul bătrânului Carl”, rubrică în care semnează povești despre instrumentele muzicale. În cadrul echipei MIMA Muzica contribuie cu articole de specialitate și traduceri.